top of page

Retrospectiva sumară a anului 2022 și lista de dorințe pentru anul viitor



Ne-am fi bucurat, ca în momentul în care așternem aceste gânduri în prag de Sărbători, dorințele privind achiziția energiei să vizeze anul 2024 și nu anul 2023 cum încă se întâmplă pentru mulți consumatori. Din păcate, mai sunt multe companii care nu au achiziționate electricitatea sau gazele naturale pentru anul viitor, iar unele nici măcar nu își cunosc furnizorul începând cu 01.01.2023. Pentru acești consumatori, retrospectiva este din nefericire parțială, deoarece elementele esențiale ale acesteia abia urmează să se întâmple.


Totodată, majoritatea companiilor care au deja contractată energia începând cu prima zi a Noului An au făcut compromisuri majore, în ceea ce privește trasabilitatea proceselor de selecție, standardele din politicile de achiziții și gradul de fundamentare a deciziei, doar pentru a avea asigurată furnizarea în regim concurențial.



Retrospectiva sumară a anului 2022


Momentele cheie de pe parcursul anului curent, cu impact cuantificabil efectiv sau potențial în achiziția electricității și a gazelor naturale de către consumatorii finali, sunt prezentate în ordine cronologică în continuare, alături de comportamentele de piață determinate.

FEBRUARIE

Plafoanele prețurilor efective ale comodităților aplicabile până la 31.03.2022, de 525 lei/ MWh pentru energia electrică activă, respectiv 250 lei/ MWh pentru molecula de gaze naturale, se extind la nivelul tuturor consumatorilor non-casnici, cu excepția celor care au beneficiat de prevederile OUG 81/ 2019, prin OUG 3/ 2022. Excluderea privind electricitatea este tolerată de către industrie, însă cea privind gazele naturale este contestată, având în vedere că OUG 81/ 2019 viza exclusiv electricitatea.

MARTIE

APRILIE

ÎNTRE TIMP

SEPTEMBRIE

NOIEMBRIE

DECEMBRIE


Evoluția prețurilor electricității și ale gazelor naturale pentru anul viitor și pentru ziua următoare este redată mai jos:


Energie electrică (livrare în anul 2023)


Gaze naturale (livrare în anul 2023)


Piața pentru Ziua Următoare (electricitate și gaze naturale)



Lista de dorințe pentru anul viitor


Ne limităm la o singură dorință pentru anul viitor: condițiile de piață să permită implementarea strategiilor proprii de achiziție ale energiei de către consumatori, astfel încât această componentă să poată juca rolul normal de parte integrantă din planurile lor de afaceri.


Cu acest scop, ne-am bucura ca lista dumneavoastră de dorințe pentru anul viitor să conțină și sprijin specializat în achiziția energiei prin soluțiile și serviciile noastre, pe care le enumerăm în continuare:


Monitorizarea inteligentă de piață

Acces în contul platformei online scannerg-i Sumar executiv lunar personalizat

Bugetarea și managementul riscurilor

Contractarea tactică a furnizării

Accesarea directă a piețelor angro

Implementarea și controlul derulării contractului

Sustenabilitatea și predictibilitatea pe termen lung


Abonează-te la newsletter-ul ales de peste 500 de achizitori
De acum veți fi la curent!
bottom of page