top of page

Radiografia impactului creșterii prețurilor energiei: Adaptarea achiziției prin conștientizare



Creșterea costurilor energiei electrice și a gazelor naturale va avea un dublu impact în bugetele companiilor: direct prin majorarea cheltuielilor cu cele două comodități și indirect, sub diferite forme, limitându-ne exemplificativ - deși rămâne de evaluat și un efect de bumerang al susținerii parțiale de către stat a costurilor cu energia ale populației - doar la cel determinat de evoluția ascendentă a prețurilor pe care le vor achita pentru produse (materie primă, echipamente etc.) și pentru servicii.


Indiferent de energo-intensivitatea companiilor, deci de proporția impactului direct, majorarea costurilor (directe sau indirecte) cu energia, de anul viitor sau încă de acum, va reprezenta o lovitură importantă și dificil de gestionat. În funcție de flexibilitatea și agilitatea fiecărei companii, în ceea ce privește transferarea acestor cheltuieli suplimentare în prețurile proprii de vânzare, vom asista la o creștere mai lentă sau mai rapidă a impactului indirect general.


Pe de altă parte, eforturile companiilor de a integra evoluția costurilor cu energia, determinată de majorarea nivelului angro al cotațiilor energiei electrice și a gazelor naturale, sunt îngreunate de volatilitatea foarte ridicată și de lichiditatea redusă, care caracterizează în acest moment piețele angro de profil.


Dacă impactul nivelului angro al cotațiilor este evident, ducând în special la majorarea costurilor, cele ale volatilității și ale lichidității conduc, printre altele, la reducerea valabilității ofertelor (până la ordinul orelor) și la restrângerea numărului de furnizori ofertanți (până la numărul de trepte ale unui podium). În concluzie și nu doar din motivele mai sus enumerate, consumatorii sunt nevoiți să se adapteze noilor condiții de desfășurare a proceselor de selecție și de contractare și să fie pregătiți pentru situații neprevăzute suplimentare, pe care acestea le pot genera. Astfel, vom aborda în continuare cele trei aspecte, care determină consumatorii de energie să identifice mult mai dificil cele mai potrivite soluții de contractare.


Nivelul angro al cotațiilor

Notam ca impact specific al nivelului angro al cotațiilor majorarea costurilor, însă trebuie avut în vedere și gestionat inclusiv riscul nesusținerii propunerilor comerciale înaintate de către furnizorii ofertanți.


Pentru a crea o viziune cât mai relevantă și sugestivă asupra evoluției prețurilor de tranzacționare a celor două comodități, vom aborda grafic tranzacționarea locală angro a energiei electrice (bandă) și a gazelor naturale, cu livrare în anul calendaristic 2022.


Energie electrică

Gaze naturale

Volatilitatea

Pe lângă determinarea reducerii valabilității ofertelor, volatilitatea poate conduce, încă o dată, la riscul nesusținerii propunerilor comerciale înaintate, dar și la includerea unor prime de risc suplimentare și acoperitoare, de către furnizorii ofertanți în costurile propuse.


O imagine asupra modului în care cotațiile, implicit costurile potențiale ale consumatorilor, evoluează de la o zi la alta, poate fi conturată prin analizarea comparativă (2021 vs. 2022) a graficelor specifice pentru cotarea locală angro a energiei electrice (bandă), cu livrare în anul ulterior.


Anul calendaristic 2021

Anul calendaristic 2022

Menționăm și că, în cazul altor produse, exista zile consecutive fără o cotație specifică.


Lichitatea

Acest element nu atrage după sine doar restrângerea numărului de furnizori ofertanți, ci poate determina, pe lângă reducerea valabilității ofertelor, riscul nesusținerii propunerilor comerciale înaintate și includerea unor prime de risc suplimentare și acoperitoare, inclusiv imposibilitatea fixării unui preț garantat și invariabil al comodității.


Am ales dimensiunile tranzacționării locale angro a energiei electrice (bandă) și a gazelor naturale, cu livrare în trimestrul 4 al 2021, în comparație cu cea livrată în același trimestru al anului anterior, pentru a vizualiza nivelul actual al lichidității.


Energie electrică

Gaze naturale

Considerăm important de notat și faptul ca trimestrul 4 al anului 2020 consemna abia revenirea din "lockdown".


 
Distribuiți articolul

Dacă articolul vi s-a părut interesant și doriți să transmiteți informațiile și către alte persoane, distribuiți-l pe LinkedIn (click pe butonul specific "in" din subsolul paginii).


 
Participați la următorul workshop


Abonează-te la newsletter-ul ales de peste 500 de achizitori
De acum veți fi la curent!
bottom of page